Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Management pentru PNDR, va deschide, începând cu data de 11 mai 2020, sesiuni de primire a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, prin care se sprijină investiții pentru prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în România, respectiv Măsura 5 - Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare.
Digital Innovation Hub Healthcare Robotics (DIH-HERO) este o platformă deschisă entităților care activează în ecosistemul de sănătate. Inițiativa are ca obiectiv principal crearea unei rețele pentru accelerarea inovării, care să conecteze entităţile din sectorul sănătății și să sprijine întreprinderile mici și mijlocii.
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 din cadrul Ministerului Fondurilor Europene publică ghidul „Sprijin pentru salariaţii angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parţial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă decretată”.
CEC Bank completează oferta de credite destinată salariaţilor instituţiilor medicale care luptă împotriva COVID-19 cu credite pentru locuinţe mai avantajoase decât cele prin "Prima Casă": dobândă la lei de 4,19% anual (IRCC+ marjă anuală de doar 1,75pp) şi comision de administrare de 0,15% anual, a anunţat luni banca.
UEFISCDI, partener al programului Finance4SocialChange, anunță lansarea în cadrul proiectului a două inițiative (AirMOOC și #AirCompetition) menite să ajute la dezvoltarea antreprenoriatului social în România: o competiție cu premii dedicată antreprizelor sociale și o platformă de e-learning.
Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetarii, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) anunţă lansarea BrokerMap, o platformă digitală care aduce împreună oameni şi proiecte al căror obiectiv comun este găsirea de soluţii la actuala criză epidemiologică.
MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ȘI MEDIULUI DE AFACERI (MEEMA) anunţă lansarea procesului de selecţie pentru acordarea unui număr de 40 de burse cetăţenilor străini sau cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.
În atenția autorităților locale, comune, orașe (inclusiv municipii) și județe pe teritoriul cărora se află comunități marginalizate rurale sau mic-urbane (cu până la 20.000 de locuitori), locuite de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială!
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a decis prelungirea cu trei luni a perioadei până la care beneficiarii programului Start-Up Nation pot depune cererile de plată/rambursare aferente dosarelor de finanțare admise în limita bugetului.
Startup-urile IT europene primesc noi finanțări, printr-un fond de investiții de 100 milioane dolari
Startup-urile europene de tehnologie vor putea obține noi finanțări, printr-un fond de capital de risc de 100 de milioane de dolari, lansat marți de firma de investiții Partech Ventures.
Comisia Europeană a publicat vineri Regulamentul ce include propunerile României de flexibilizare a fondurilor europene. Ce urmează?
Platforma Google pentru IMM-uri, un hub de instrumente și resurse gratuitepentru a facilita și susține digitalizarea afacerilor românești.
Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune a lansat 4 noi apeluri, respectiv:
- Măsuri de informare și instruire pentru organizațiile de lucrători
- Sprijin pentru dialogul social
- Incubatoare (organizații de sprijin pentru afaceri) pentru antreprenoriat incluziv și social
- Promovarea și protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
Un nou proiect-pilot lansat de UE pentru dezvoltarea competențelor și a educației în întreaga Europă
Comisia Europeană și Fondul European de Investiții (FEI) lansează o nouă facilitate-pilot de garantare în scopul ameliorării accesului la finanțare pentru persoanele și organizațiile care doresc să investească în competențe și îneducație.
Comisia Europeană, a lansat la 20 aprilie, în colaborare cu mai mulți parteneri, o platformă europeană de date privind COVID-19 pentru a permite colectarea rapidă și schimbul datelor de cercetare disponibile. Platforma, care face parte din planul de acțiune ERAvsCorona, reprezintă o etapă suplimentară în eforturile UE de a sprijini cercetătorii din Europa și din întreaga lume în lupta împotriva coronavirusului.
În aceste zile de mare Sărbătoare, vă invităm să prețuiți ce contează cu adevărat în viața dumneavoastră!
Sărbătorile pascale de anul acesta reprezită momentul perfect pentru a conștientiza binecuvântările și a reînnoi speranța pentru un viitor luminos!
Poate mai mult decât oricând, acum trebuie să dăm dovadă de omenie și solidaritate, de bunătate și înțelegere, pentru a reuși să ne revedem, când primejdia a trecut, cu inimile curate și cu bucuria că am descoperit lumina din sufletul nostru!
Tuturor colaboratorilor și partenerilor noștri, echipa BEST PROJECT TEAM, le transmite că lucrurile rele vor trece, ne vom bucura în curând de toate frumusețile din natură, pe lângă care am trecut, uneori fără să le observăm. Experiența acestei perioade ne-a învățat că sunt importanți oamenii de lângă noi.
Pentru aceste Sărbători trebuie să lăsăm deoparte aparențele și să-i apreciem pe cei dragi, oricât ar fi de aproape sau de departe, în adevăratul spirit al Sărbătorilor Pascale.
Histos a înviat !
În scopul susținerii tinerilor antreprenori români JCI Târgu-Mureș în colaborare cu Jors Ilariana Maria, organizează anul acesta primul Program Național de Mentorat Intensiv pentru Activitățile de Consultanță în Management din Romania.
PMI Growth Romania este un program de dezvoltare a afacerilor care are ca scop creșterea valorii și creșterea durabilă în sectorul de afaceri românesc.
PMI Growth Romania este un program de dezvoltare a afacerilor care are ca scop creșterea valorii și creșterea durabilă în sectorul de afaceri românesc.