Apel deschis pentru propuneri de proiecte-experiment: TRANSFER de TEHNOLOGIE în ROBOTICĂ pentru SĂNĂTATE, în cadrul inițiativei DIH-HERO

Digital Innovation Hub Healthcare Robotics (DIH-HERO) este o platformă deschisă entităților care activează în ecosistemul de sănătate. Inițiativa are ca obiectiv principal crearea unei rețele pentru accelerarea inovării, care să conecteze entităţile din sectorul sănătății și să sprijine întreprinderile mici și mijlocii.

Un aspect esențial pentru dezvoltarea unei rețele pan-europene de hub-uri de inovare digitală în industria robotică pentru sistemul de sănatate îl reprezintă proiectele-experiment menite să stimuleze transferul de tehnologii inovatoare din afara lanțului valoric, care să contribuie la rezolvarea întrebărilor fără răspuns sau la depășirea obstacolelor în implementarea soluțiilor clinice și care să creeze noi legături în interiorul lanțului, cu impact economic și social.

Proiectele vor aborda probleme specifice de asistență medicală clinică în următoarele subdomenii:

  • Robotică pentru diagnosticare
  • Robotică intervențională
  • Robotică pentru reabilitare
  • Robotică pentru sprijinul pacienților
  • Robotică pentru sprijinul cadrelor medicale

Propunerea trebuie să indice clar cererea clinică relevantă căreia i se adresează soluția robotică prevăzută, inclusiv legătura cu utilizatorii finali.

Proiectele se vor depune în parteneriat (minim 2 entități din 2 țări eligibile).

Solicitanții eligibili sunt, în principal, IMM-uri care operează în sectorul medical sau robotică din țările membre UE și asociate.

Sprijinul financiar nu poate depăși 200.000 Euro/SME.

Durata proiectelor este de 15 luni.

Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 15 iunie 2020.

 

Sursa: ADRBI