SCHEMA DE GRANTURI MICI ACCES LA FINANȚARE – 2020

În atenția autorităților locale, comune, orașe (inclusiv municipii) și județe pe teritoriul cărora se află comunități marginalizate rurale sau mic-urbane (cu până la 20.000 de locuitori), locuite de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială!

Obiectiv: creșterea capacității autorităților locale de a obține finanțări pentru implementarea măsurilor prevăzute în strategiile și planurile locale de dezvoltare, vizând dezvoltarea locală și reducerea sărăciei în comunități sărace, izolate, marginalizate

În acest context, prin intermediul schemei de granturi mici FRDS va finanța elaborarea de documentații tehnice în vederea realizării de investiții comunitare, constând ȋn construirea/ extinderea/ reabilitarea/ modernizarea:

  • infrastructurii sociale (proiecte ce vizează infrastructura pentru servicii sociale, pentru educație, sănătate, ocuparea forței de muncă)
  • infrastructurii destinate alimentării cu apă (proiecte ce vizează asigurarea alimentării cu apă a unităților care furnizează servicii sociale)
  • infrastructurii de canalizare (proiecte ce vizează evacuarea apelor uzate pentru unitățile care furnizează servicii sociale)
  • drumurilor, podurilor și podețelor (proiecte ce vizează drumuri de interes județean, drumuri de interes local, poduri și podețe ce facilitează grupurilor defavorizate accesul la servicii sociale)
  • locuințelor (proiecte ce vizează locuințe sociale)

Promotori de proiect eligibili: granturile disponibile în cadrul apelului pot fi solicitate doar de autorități ale administrației publice locale (comune, orașe/ municipii sau județe) și trebuie sa vizeze realizarea de investiții exclusiv la nivelul unor unitați administrativ teritoriale rurale sau mici urbane (cu o populaţie sub 20.000 locuitori, conform recensământului din 2011), pe teritoriul cărora se află comunități marginalizate, locuite de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială.

Alocarea financiară totală: 815.152 Euro, din care 692.879 Euro (85%) reprezintă finanțare din Granturile SEE 2014-2021 și 122.273 Euro (15%) reprezintă cofinanțare publică

Valoarea grantului:   valoarea minimă care poate fi solicitată este de 5.000 de euro, iar cea maximă este de 40.000 de euro

Termenul limită de depunere a proiectelor: 24 iunie 2020

 

 

Sursa: PROGRAMUL DE DEZVOLTARE LOCALĂ