A fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României Procedura de implementare a măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”

Procedura de implementare a măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 a fost aprobată prin Ordinul ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri nr 2989 din 30.09.2020 și a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României.

Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Măsura este implementată de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Solicitanți eligibili:

  • micro-întreprinderi care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă;
  • Persoane fizice autorizate, ONG-urile cu activitate economică din domeniile de activitate prevăzute la anexa nr. 1;
  • Persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/ direcția de sănătate publică județeană după caz;

Beneficiarii:

Trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

  • au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA /cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 01.02.2020
  • își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant

Cheltuieli eligibile:

  • Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri precum și alte categorii stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
  • datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
  • cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
  • cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă
  • cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului COVID-19;
  • cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
  • cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității curente pentru reluarea activităților economice.

Bugetul total disponibil:

  • 100 de milioane de euro, din care 85% de la UE și restul de la bugetul de stat.

Valoare:                                                                                                                                                               

  • Microgranturile au valoarea de 2.000 euro și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară

 

Descarcă Procedura MICROGRANTURI COVID19 v 29sept2020

 

 

 

Sursa: Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri